Cautati
Cautati
Toate categoriile
    Meniu Inchide

    Lomexin crema - 30 grame Recordati

    Producator: Recordati SpA
    Pagina actualizata la data de: 24.04.2024
    SKU: 1070089
    Disponibilitate: In stoc
    36,09 Lei
    i h

    Lomexin® 20mg/g cremă - Nitrat de fenticonazol

    Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări. Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. Dacă după 7 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

    Ce găsiţi în acest prospect:

    1. Ce este Lomexin şi pentru ce se utilizează

    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Lomexin

    3. Cum să utilizaţi Lomexin

    4. Reacţii adverse posibile

    5. Cum se păstrează Lomexin

    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

    1. Ce este Lomexin şi pentru ce se utilizează

    Lomexin crema conține ca substanța activă nitrat de fenticonazol. Aceasta are activitate antifungică asupra dermatofiților, Candidei albicans, și altor levuri (Mallasezia furfur). Este recomandat în tratamentul infecțiilor fungice localizate în pliurile cutanate de la nivelul: regiunii inghinale, anale, perianale, axilei sau la nivelul comisurii buzelor; infecțiilor fungice ale pielii piciorului sau mâinii, localizate la nivel interdigital și la nivelul pielii glabre (pielea lipsită de fire de par) palme sau tălpi; keratomicozelor superficiale de tipul Pitiriazis versicolor și ca adjuvant in tratamentul infecțiilor fungice ale unghiei sau a regiunii din jurul unghiei.

    2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Lomexin

    Nu utilizaţi Lomexin dacă sunteţi alergic la nitratul de fenticonazol, sensibilitate încrucişată cu alte medicamente din grupa imidazolilor sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

    Atenţionări şi precauţii: inainte să utilizaţi Lomexin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Tratamentul trebuie însoţit de măsuri de igienă (utilizarea lenjeriei de bumbac) şi, pe cât posibil, de eliminarea factorilor favorizanţi ai infecţiei. Igiena locală trebuie realizată utilizând un săpun cu pH neutru sau alcalin. Nu este recomandată utilizarea săpunurilor cu pH acid, deoarece acesta favorizează înmulţirea fungilor. Evitați contactul cremei cu fața, ochii sau pielea lezată. Dacă accidental crema vine în contact cu ochii dumneavoastră, spălați-vă energic ochii cu apă rece din abundență. Adresați-vă medicului dacă senzația neplăcută persistă.

    Lomexin crema 20mg/g este contraindicat la copii datorită lipsei datelor de susținere suficiente.

    Lomexin împreună cu alte medicamente: spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

    Sarcina, alăptarea şi fertilitatea: dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Dacă sunteţi sau credeţi că sunteţi gravidă adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Lomexin. Dacă alăptaţi adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Lomexin.

    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor: Lomexin nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

    Lomexin cremă conţine propilenglicol. Poate provoca iritaţie cutanată. Lomexin cremă conţine alcool cetilic. Poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact). Lomexin cremă conţine lanolină. Poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact).

    3. Cum să utilizaţi Lomexin

    Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    Mod de administrare: crema se utilizează o dată pe zi, preferabil seara înainte de culcare. Se aplică în strat subțire pe zona afectată și se masează ușor. În funcţie de gravitatea infecţiei, pot să fie necesare 2 aplicări pe zi. Inainte de administrare, spălați cu atenție și uscați zona afectată. După aplicarea cremei, zona trebuie masată ușor. O cantitate mică de cremă aproximativ ½ cm este, în general, suficientă pentru a trata o zonă de mărimea aproximativă a palmei.

    Pentru obținerea unor rezultate definitive, tratamentul cu Lomexin cremă, trebuie continuat de-a lungul unei perioade adecvate.

    Indicație:

    - infectii fungice localizate in pliurile cutanate de la nivelul: regiunii inghinale, anale, perianale, axilei sau la nivelul comisurii buzelor - 2-3 săptămâni;

    - infecții ale pielii piciorului sau mâinii, localizate 3 la nivel interdigital sau la nivelul pielii glabre (pielea lipsită de fire de păr) palme sau tălpi - 2-4 săptămâni;

    - infecții localizate interdigital la nivelul degetelor piciorului - 3-6 săptămân;

    - infecții ale unghiei sau a regiunii din jurul unghiei - până la 8 săptămâni;

    - micoza superficială a pielii de tipul Pitiriazis versicolor - 2-4 săptămâni.

    Dacă starea dumneavoastră se înrăutățește sau nu se îmbunătățeste în aproximativ 1 săptămână, trebuie să vă prezentați la medic. Chiar dacă simptomatologia infecției de la nivelul pielii (mâncărime, arsuri) a dispărut rapid, este important să continuați tratamentul după cum este indicat mai sus, pentru a asigura o vindecare permanentă a infecțiilor fungice. Înainte sau în timpul tratamentului infecțiilor unghiilor, unghia afectată trebuie tăiată cât mai scurt posibil și suprafața ei protejată.

    Infecțiile fungice ale unghiilor trebuie tratate mai mult timp, până când o altă unghie a crescut. Pentru infecţiile picioarelor, se recomandă spălarea şi uscarea picioarelor, în special interdigital, înainte de aplicarea cremei. În vederea vindecării infecţiei fungice cât mai curând posibil vă rugăm să luaţi în considerare următoarele aspecte:

    1. Microbii pot adera la materialul textil realizând un contact cu aria cutanată infectată. De aceea, este necesară schimbarea zilnică a hainelor.

    2. O piele normală şi în mod particular uscată, asigură o protecţie bună în cazul infecţiilor fungice. Se recomandă să evitaţi acoperirea zonei de piele infectate cu îmbrăcaminte strâmtă sau obiecte de îmbrăcăminte care permit o ventilaţie limitată sau care nu permit ventilaţia (de exemplu ciorapi din fibre textile artificiale purtaţi în pantofi strâmţi). De asemenea, după spălare, trebuie să uscaţi bine zona infectată.

    3. În cazul micozei piciorului nu trebuie să mergeţi descălţaţi acasă, în baie sau, de exemplu în hotel. Aceasta reprezintă calea prin care puteţi preveni să fiţi reinfectaţi şi să preveniţi răspândirea ulterioară a microbilor patogeni.

    4. Sauna sau băile cu aburi trebuie frecventate numai după ce infecţia fungică a fost vindecată definitiv.

    Vă rugăm să consultați medicul sau farmacistul dacă aveți impresia că efectele Lomexin cremă sunt prea puternice sau prea slabe.

    Ce altceva mai puteți face?

    Schimbați zilnic toate prosoapele sau articolele de îmbrăcăminte care intră în contact cu zonele afectate. Această măsură de precauție va împiedica răspândirea infecției fungice la alte părți ale corpului dumneavoastră sau la alte persoane. Spălaţi-vă întotdeauna pe mâini cu apă caldă şi săpun înainte şi după administrare.

    Utilizarea la copii şi adolescenţi: Lomexin crema 20mg/g nu este indicat la copii.

    Dacă utilizaţi mai mult Lomexin decât trebuie: dacă aţi utilizat mai mult Lomexin decât ar fi trebuit, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Nu se cunosc cazuri de supradozaj cu Lomexin. Totuşi, dacă aţi utilizat mai mult Lomexin decât trebuie, anunţaţi imediat medicul dumneavoastra sau farmacistul. Dacă înghiţiţi din greşeală Lomexin, anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastra.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Lomexin: dacă uitaţi să utilizaţi Lomexin atunci când trebuia, nu vă faceţi griji. Nu aplicați o cantitate dublă de cremă pentru a compensa aplicarea uitată. Continuați schema de tratament de mai sus sau cea recomandată de medicul dumneavoastră.

    Dacă încetaţi să utilizaţi Lomexin: dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    4. Reacţii adverse posibile

    Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. De obicei, Lomexin este bine tolerat. Apariţia efectelor sistemice este puţin probabilă din cauza nivelului foarte scăzut al absorbţiei fenticonazolului la nivelul pielii. Rareori pot să apară manifestări de intoleranţă locală precum senzaţie de arsură sau de exacerbare a pruritului, care se remit în timpul tratamentului. De asemenea, este posibilă apariţia reacţiilor alergice. Tratamentul trebuie întrerupt în cazul apariţiei manifestărilor de intoleranţă locală sau a unei reacţii alergice. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    Raportarea reacţiilor adverse: dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament

    5. Cum se păstrează Lomexin

    Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la o temperatură sub 25ºC, în ambalajul original. Nu utilizaţi Lomexin după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP (abreviere folosită pentru exprimarea datei de expirare). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

    6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

    Ce conţine Lomexin: substanţa activă este nitratul de fenticonazol. Un gram de cremă contine 20mg nitrat de fenticonazol. Celelalte componente sunt esteri poliglicolici ai acizilor graşi, ulei de migdale, propilenglicol, alcool cetilic, monostearat de gliceril, lanolină hidrogenată, edetat de sodiu, apă purificată.

    Cum arată Lomexin şi conţinutul ambalajului: cremă omogenă de culoare albă.

    Prezentare: tub x 30g.

    0.0 0
    Scrie propria ta recenzie Inchide
    *
    *
    • Rău
    • Excelent