Cautati
Cautati
Toate categoriile
    Meniu Inchide

    Bromhexin 8mg - 20 comprimate Helcor

    Pagina actualizata la data de: 16.04.2024
    SKU: 11699249
    Disponibilitate: In stoc
    7,40 Lei
    Prețul tău: 6,66 Lei
    i h

    Bromhexin 8mg - 20 comprimate

    Cititi cu atentie si in intregime acest prospect, deoarece el contine informatii importante pentru dumneavoastra. Acest medicament este disponibil fara prescriptie medicala. Cu toate acestea, este necesar sa luati Bromhexin 8mg cu atentie, pentru a obtine cele mai bune rezultate. Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi. Intrebati farmacistul daca aveti nevoie de mai multe informatii sau sfaturi. Trebuie sa va adresati medicului daca simptomele dumneavoastra se inrautatesc sau nu se imbunatatesc dupa 2-3 zile.

    Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

    In acest prospect gasiti:

    1. Ce este Bromhexin 8mg si pentru ce se utilizeaza.

    2. Inainte sa luati Bromhexin 8mg

    3. Cum sa luati Bromhexin 8mg

    4. Reactii adverse posibile

    5. Cum se pastreaza Bromhexin 8mg

    6. Informatii suplimentare

    1. CE ESTE Bromhexin 8mg SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA

    Bromhexin 8mg face parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de preparate pentru tratamentul tusei si racelii; expectorante, exclusiv combinatii cu antitusive, mucolitice.

    Bromhexin 8mg impiedica formarea excesiva de mucus vascos, fluidificand secretia si usurand tusea.

    2. INAINTE SA UTILIZATI  Bromhexin 8mg

    Nu utilizati Bromhexin 8mg - daca sunteti alergic la clorhidrat de bromhexin sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.

    Aveti grija deosebita cand luati Bromhexin 8mg:

    - daca suferiti de ulcer gastric, boala renala sau hepatica severa, astm bronsic;

    - daca luati si medicamente antitusive. Luati aceste medicamente in combinatie, doar la recomandarea medicului.

    Utilizarea altor medicamente: va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

    Daca luati acest medicament impreuna cu altele, se poate modifica modul lor de actiune. Consultati medicul in conditiile in care mai luati: medicamente antitusive (cum este codeina), sau medicamente iritante la nivelul stomacului.

    Administrarea clorhidratului de bromhexin in acelasi timp cu antibiotice (amoxicilina, ampicilina, eritromicina, cefuroxima, doxiciclina, oxitetraciclina) imbunatateste distributia acestora la nivel pulmonar.

    Folosirea Bromhexin 8mg cu alimente si bauturi: nu se cunosc interactiuni intre Bromhexin 8mg si alimente sau bauturi.

    Sarcina si alaptarea: adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament. Nu se recomanda administrarea Bromhexin 8mg in timpul sarcinii si alaptarii.

    Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor: Bromhexin 8mg nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

    Informatii importante privind unele componente ale Bromhexin 8mg: daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acet medicament. Contine 50,5mg lactoza monohidrat/doza. Acest lucru trebuie avut in vedere la pacientii cu diabet zaharat.

    3. CUM SA LUATI Bromhexin 8mg

    Luati intotdeauna Bromhexin 8mg exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.

    Doza uzuala este la adulti de 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, maximum 6 comprimate pe zi.

    La copii cu varsta sub 10 ani se recomanda utilizarea unor forme farmaceutice adaptate varstei.

    La copii peste 10 ani este de ½-1 comprimat de 3 ori pe zi.

    Nu zdrobiti si nu mestecati comprimatele. Inghititi-le intregi, cu o cantitate suficienta de apa. Nu depasiti 3-4 zile de tratament fara recomandarea medicului.

    Daca luati mai mult decat trebuie din Bromhexin 8mg: luarea oricarui medicament in exces poate avea serioase consecinte. Daca suspectati supradozajul, anuntati de urgenta medicul. 

    Daca uitati sa luati Bromhexin 8mg: daca ati uitat sa luati o doza, luati medicamentul imediat ce va amintiti. Totusi, daca este timpul pentru urmatoarea doza, luati-o doar pe aceasta. Este important sa nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

    Daca incetati sa luati Bromhexin 8mg: daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

    4. REACTII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Bromhexin 8mg poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

    Acestea sunt in general usoare si trecatoare: eruptii cutanate, urticarie, dureri abdominale, greata, varsaturi, diaree, cresterea valorilor enzimelor hepatice.

    Rar, pot aparea si reactii mai grave: tulburari ale sistemului imunitar (reactii de hipersensibilitate): edeme, dificultati de respiratie, febra, frisoane, iar in cazuri izolate poate surveni chiar soc anafilactic, cefalee, ameteli.

    La unii pacienti incapabili de o expectoratie eficienta, se poate produce accentuarea obstructiei bronhice.

    Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

    5. CUM SE PASTREAZA Bromhexin 8mg

    Nu lasati medicamentele la indemana si vederea copiilor. Pastrati medicamentul la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.

    Nu utilizati medicamentul dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective. Nu utilizati Bromhexin 8mg daca observati semne vizibile de deteriorare.

    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

    6. INFORMATII SUPLIMENTARE

    Ce contine Bromhexin 8mg: substanta activa este clorhidrat de bromhexin. Fiecare comprimat contine clorhidrat de bromhexin 8mg. Celelalte componente sunt: lactoza monohidrat, celuloza microcristalina, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu.

    Cum arata Bromhexin 8mg si continutul ambalajului: comprimate rotunde, plate, de culoare alba.

    Prezentare: cutie x 20 comprimate.

    0.0 0
    Scrie propria ta recenzie Inchide
    *
    *
    • Rău
    • Excelent