TantumGrip cu gust de miere si lamaie 600mg/10mg pulbere pentru soluție orală - Paracetamol/clorhidrat de fenilefrină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări. Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este TantumGrip şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi TantumGrip
3. Cum să luaţi TantumGrip
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează TantumGrip
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este TantumGrip şi pentru ce se utilizează
TantumGrip conține o combinație de ingrediente care sunt eficiente în ameliorarea simptomelor asociate cu răceala și gripa, incluzând ameliorarea durerilor asociate, a durerii în gât, a durerii de cap, congestiei nazale și scăderea temperaturii. Paracetamolul este calmant al durerii (analgezic) cunoscut. Este eficient împotriva durerilor, inclusiv dureri de cap și poate, de asemenea, să reducă febra (antipiretic). Clorhidratul de fenilefrină (decongestionant nazal) reduce inflamația de la nivelul mucoasei nasului, ameliorând congestia nazală și reducând presiunea care poate provoca durere de cap. TantumGrip trebuie utilizat de către adulți și adolescenți cu vârsta peste 12 ani. Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi TantumGrip
Ca toate medicamentele TantumGrip poate să nu fie potrivit pentru unele persoane. Nu luați TantumGrip:
- dacă sunteți alergic la paracetamol, clorhidrat de fenilefrină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
- dacă aveți o afecțiune cardiacă gravă;
- dacă aveți tensiune arterială crescută (hipertensiune arterială) sau tiroidă hiperactivă;
- dacă luați sau ați luat în ultimele 14 zile un medicament numit inhibitor al monoaminooxidazei (IMAO), folosit de obicei pentru tratarea depresiei;
- dacă luați alte medicamente decongestionante nazale sau oculare (simpatomimetice).
Atenţionări şi precauţii: nu luați acest medicament împreună cu alte medicamente care conțin paracetamol, deoarece consumul a mai mult de 6-8g de paracetamol pe zi vă poate afecta ficatul. Afecțiuni ale ficatului pot apărea de asemenea la doze mai mici sau la utilizarea pe termen scurt, chiar dacă nu aveți probleme hepatice dar consumați alcool sau luați alt medicament care ar putea fi toxic pentru ficat. Abuzul de alcool pe termen lung crește semnificativ riscul de toxicitate hepatică cauzată de paracetamol. Riscul cel mai crescut este la alcoolicii cronici cu abstinență pe termen scurt (12 ore). Nu trebuie să beți alcool în timp ce luați acest medicament.
Înainte să luaţi TantumGrip, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
- dacă aveți sindrom Raynaud (circulație proastă care face ca degetele de la mâini sau de la picioare să devină palide și amorțite), sau diabet zaharat;
- dacă aveți probleme cu ficatul sau rinichii;
- dacă aveți o boală de ficat non-cirotică (boală de ficat care nu este asociată cu modificări ale structurii ficatului);
- dacă aveți glaucom cu unghi închis sau mărire a prostatei.
TantumGrip împreună cu alte medicamente: spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripție medicală. În special, este important să-i spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați oricare dintre următoarele medicamente:
- medicamente care ar putea accelera (de ex. metoclopramidă, domperidon care sunt utilizate pentru a trata greața și vărsăturile) sau reduce/întârzia (de ex. colestiramină care este utilizată pentru tratarea colesterolului) absorbția paracetamolului;
- medicamente utilizate pentru subțierea sângelui sau pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge (de ex. warfarină și alte anticoagulante cumarinice), deoarece paracetamolul luat în doze mari poate duce la un risc crescut de sângerare;
- medicamente care conțin antidepresive triciclice (o clasă specifică de medicamente utilizate pentru tratarea depresiei), alte decongestionante, sau barbiturice (utilizate pentru a trata probleme de somn sau epilepsie);
- medicamente care conțin inhibitori de monoaminooxidază (vezi și pct. “Nu luați TantumGrip”);
- medicamente care conțin beta-blocante (medicamente utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale), sau vasodilatatoare (medicamente utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, durerii de picioare cauzată de probleme vasculare sau de sindrom Raynaud);
- medicamente prescrise pentru insuficiență cardiacă (digoxină și glicozide cardiace).
Sarcina și alăptarea: utilizarea TantumGrip nu este recomandată în timpul sarcinii sau alăptării. Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor: TantumGrip nu afectează capacitatea de a conduce sau de a folosi utilaje.
TantumGrip conține sucroză, sodiu și glucoză. Acest medicament conține 2g de sucroză pe plic. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Acest lucru trebuie luat în considerare la pacienții cu diabet zaharat în cazul consumului a mai mult de 2 plicuri pe zi (mai mult de 5g sucroză). Acest medicament conține 135,8mg sodiu pe plic. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii care urmează o dietă cu conţinut controlat de sodiu. Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveți intoleranță la unele categorii de glucide, adresați-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să luaţi TantumGrip
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
• Adulți și copii cu vârsta peste 12 ani: 1 plic la interval de 4-6 ore până la maxim 4 plicuri în interval de 24 ore.
• Utilizarea la copii: nu trebuie administrat copiilor cu vârsta sub 12 ani.
Instrucțiuni de utilizare: dizolvați un plic într-un pahar cu apă (aproximativ 150ml), caldă sau rece și îndulciți după gust. Dacă simptomele dumneavoastră de răceală sau gripă persistă mai mult de 3 zile, sau se înrăutățesc, adresațivă medicului sau farmacistului. Nu utilizați TantumGrip mai mult de 5 zile.
Dacă luați mai mult TantumGrip decât trebuie: dacă dumneavoastră sau altcineva a luat prea mult TantumGrip, sau dacă credeți că un copil a înghițit conținutul plicurilor, mergeți la camera de gardă a celui mai apropiat spital și anunțați imediat medicul. Din cauza riscului de apariție întârziată a afecțiunii hepatice grave trebuie să mergeți la spital sau la medicul dumneavoastră chiar dacă vă simțiți bine. Vă rugăm să luați cu dumneavoastră acest prospect, orice plicuri rămase și recipientul pentru a le arăta la spital sau medicului. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacții adverse foarte rare: reacții la nivelul pielii. Reacții adverse cu frecvență necunoscută: reacții alergice sau de hipersensibilitate (cum ar fi erupții cutanate); tulburări ale sângelui, cum ar fi trombocitopenie (reducere a numărului de trombocite din sânge care ar putea însemna o sângerare sau învinețire cu ușurință), pancitopenie (scădere a numărului de celule albe și roșii din sânge), agranulocitoză, leucopenie sau neutropenie (scădere a numărului de celule albe din sânge, ceea ce crește riscul de apariție al infecțiilor); hipertensiune arterială; durere de cap; vărsături, palpitații (bătăi ale inimii neregulate sau puternice), pancreatită acută (inflamarea pancreasului caracterizată prin apariția bruscă a durerii abdominale), dificultate la urinare (numai la bărbați).
Raportarea reacţiilor adverse: dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București, e-mail: adr@anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează TantumGrip
A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se depozita în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate și lumină. Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Este important să aveți mereu informațiile referitoare la produs. Vă rugăm să păstrați atât cutia cât și prospectul. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conține TantumGrip: substanțele active sunt paracetamol 600mg, clorhidrat de fenilefrină 10mg (echivalent la 8,2mg fenilefrină). Ceilalți excipienți sunt: sucroză, acid citric anhidru, citrat de sodiu, amidon de porumb, ciclamat de sodiu, zaharină sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, acid ascorbic, aromă de lamaie, aroma de miere, curcumină E 100, sirop de glucoză uscată. Vezi de asemenea pct. 2 “TantumGrip conține sucroză, sodiu și glucoză”.
Cum arată TantumGrip și conținutul ambalajului: TantumGrip plicuri cu pulbere pentru soluție orală.
Prezentare: cutie x 10 plicuri.